joi, 4 februarie 2010

Existenta si eu

Deja ma refer la totalitate,la tot,si incerc sa inteleg cine sunt eu in tot,care sunt diferentele intre tot si eu,si de fapt,in afara de cuvintul care simbolizeaza absolutul,ce este TOTUL?
Un prieten ma intreba deunazi,un prieten foarte deschis la minte si la suflet,ce parere am despre convingeri?Si astfel mi am reamintit ca aici toti traim dintr o suma de convingeri,de reamintiri si confirmari,si desi incerc sa nu am o convingere stricta in afara de Eu SUNT care devine SUNT,exista tendinte,reguli morale,conventii,structuri deja create care asa functioneaza,si trebuie sa le inteleg si sa le accept asa cum sunt.
De aceea convingerile noastre,chiar daca se schimba citeodata foarte des,sunt structuri totusi,iar eu marcat de losfidante,refuz sa mai accept acum ca omul e ceva anume,cit o manifestare a vietii,a Totului,aflata in necesitate,in oscilatie,in rezonanta si polaritate,cea ce este deja o convingere.
Patruns de prezenta,tind sa dau deoparte intreaga manifestare,considerind doar EU si perceptia mea la orice nivel,ca fiind realitatea ultima,iar acest mod ideatic,dealtfel urmat de toate fiintele aflate pe o cale oarecare,simt ca nu se mai potriveste prezentului,in care unitate inseamna eu si ceilalti,eu cu ceilalti,eu fata de ceilalti,insa importanti sunt ceilalti,mai multe parti=mai aproape de intreg.
Reexperimentind cu totii pe cine sunt,sau cum sunt si de ce,bineinteles ca ne rotim in jurul unitatii in constiinta,insa si personajul care suntem are o valoare,e acceptat de existenta,deci are un scop si un sens,si de aici pornim,de la valorile personajului,fiindca intelepciunea,cunoasterea,creatia nu inseamna si depersonalizare,cit individualizare,o cit mai putina influenta din partea unor ginduri,stari si tendinte colective care nu duc nicaieri,sau duc undeva pentru fiecare in parte,dar nu se potrivesc pentru toti.
De accea am lansat imaginea LOCULUI,un loc pe care il consider tabara de creatie,pentru artisti,tehnicieni,scriitori,nonconformisti,spiritualisti si agricultori.
Sunt convins ca nu e solutia ideala,amestecul de a valma de vibratii,este greu de controlat pentru fiecare in parte,si se petrec multe oscilatii pina la armonie,apar pareri,impresii,senzatiii,critici,sunt inevitabile,pentru ca pe aceasta lume,inca sper,nimeni nu e infaibil,nu poate controla totul,pentru ca nu avem experienta totului.Dar important este sa actionezi,nu sa proiectezi rezultate,nici sa ai asteptari,aproape intotdeauna esti dezamagit,fiindca roadele faptelor tale,si modul cum ele se aliniaza la armonia universala,apartin TOTULUI.Sau altfel spus,Supra Eului nostru,spiritului nostru daca vreti,iar acesta este calea catre credinta,sa daruiesti cea ce faci iubirii,celui mai inalt ideal,celui mai maret SUNT,lasind decizia pe seama celei mai inalte parti din noi.
Astfel suntem feriti de dezamagiri,daca cea ce am creeat,am generat se manifesta ,avem satisfactia lucrului bine facut in armonie cu existenta.daca nu,insemna ca cea ce ma generat pur si simplu nu era necesar,fiindca revin,nimic nu este intimplator.
Dar ce ne facem cu acea parte din noi care care continua sa genereze fapte vadit dizarmonioase,mici rautati,frica,dispret,orgolii.?
Ei bine,aici e mare proba,aici apare autolimitarea,si e nevoie de mult curaj in a recunoaste ca cea ce generam dizarmonios,se opune creatiei noastre constructive,si chiar mai mult spus,frica inseamna stagnare,dinamica pozitiva inseamna miscare ,sens.Am observat si m am bucurat pe ultima parte din ezoteric agenda la o reflexie a unui om:Poti sa intri in cea mai intunecata camera,daca aprinzi o luminare intunericul se risipeste,dar daca deja esti intr o camera luminoasa,nu poti aduce intuneric in ea,oricite parti de intuneric aduci,lumina ramine LUMINA,si acesta e solutia,sa fim LUMINA,iar treptat intunericul se va risipi.
E vorba de lumina cunoasterii,si revenind la TOT,la existenta,e un amestec de lumina si intuneric,in care lumina risipete treptat intunericul,generind premisele totusi ale unui intuneric mai gri,fiinca in manifestare intotdeuna exista contrastul,altfel nu putem realiza cine si unde suntem.
Insa chiar si intunericul se schimba transformindu se in altceva,nu este obligatoriu sa traim drame peste drame pentru a sesiza dualismul,iar echilibrul se manifesta numai prin cunoastere,la orice nivel.Putem depasi,insa numai in lumina constiintei,jocul polaritatii,observind atent cum se intrepatrunde,cum se echilibreaza si cum Eul,existenta insasi,le cuprinde pe amindoua,si chiar mai mult decit atit,le folosete.

4 comentarii:

  1. Ma bucur sa te regasesc, Adi, in plina reflectie, ca de obicei :)

    Trebuie sa-ti marturisesc, din capul locului, ca eu una intampin oarecari greutati in receptarea deplina a gandurilor tale. Cred ca asta se datoreaza topicii tale, deosebita de cea cu care sunt eu obisnuita. De aceea, receptez ce ai tu a transmite mai mult intuitiv, fapt care ma face ca, de obicei, sa ma abtin de la comentarii: mi-e teama sa nu te fi inteles gresit sau deloc, si sa ma situez pe dinafara subiectului propriu-zis...Sau sa trag niste concluzii eronate, fara legatura cu mesajul tau.

    Trebuie sa-ti mai marturisesc apoi ca eu, spre deosebire de tine, acord, din pacate, prea putin timp reflectiilor despre "totalitate", "absolut" etc sau celor despre dialectica prezenta/manifestare...Imi place insa faptul ca, pana la urma, ceea ce te preocupa in mod deosebit ramane posibilul impact pe care gandurile, vorbele si actiunile noastre le pot avea asupra celorlalti si, desigur, asupra "lumii" noastre. Cred ca ar trebui sa reflectam cu totii mult mai mult asupra acestui subiect.

    Un mare ganditor scria ca din structura fiintei numite om face parte si a-fi-laolalta-cu-ceilalti si ca, deci, chiar de-am vrea, nu ne putem sustrage acestui "ceva" care, printre altele, ne defineste umanitatea. Iar permanenta preocupare in a ne rafina gandurile si trairile nu ne poate aduce decat beneficii. Noua insine, celor traitori aici si acum, dar speciei insesi...

    Acelasi ganditor de exceptie facea, totusi, si o diferentiere neta intre "frica" si "angoasa", intre ceea ce ne inspaimanta dintr-un motiv anume, in viata de toate zilele, si acel "sentiment infricosator" al Nimicului pe care il experimentam uneori. Si, crede el, daca frica propriu-zisa este, intr-adevar, o achizitie distructiva, "plonjarea" (infricosatoare) in Nimic este chiar oportunitatea ideala de a descoperi ceea ce ESTE. Pentru ca Nimic-ul experimentat nu reprezinta altceva decat elementul de contrast, altul absolut al Existentei...


    Adi draga, momentan trebuie sa plec (manifestarea imi va coplesi, pentru cateva ore bune, prezenta:), dar astept cu mare drag continuarea discutiei cu tine.

    Iti doresc o seara minunata!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Alessia ca ai venit pe la noi.
    Legat de modul de exprimare,cam stufos si abisal,precum si modul haotic de a scrie,este felul in care incerc sa transpun mai degraba trairi si stari,intuitii si sclipiri,in cuvinte,si practic sunt constient ca prin asta le scad vibratia,insa asta e forma,condensata de altfel ca tot ce este pe aceasta lume, forma de comunicare pe care o folosim,prin cuvinte.
    Dincolo de comunicarea prin cuvinte,de asa zisa socializare,exista un joc subtil,jocul intr El si Ea,prezent in tot si toate.Citeodata poate lua forma si de el cu el sau ea cu ea,e vorba de incarcatura,de schimbul energetic prezent in comunicare si armonizare,care capata tendinte yin yang indiferent de forma.
    In cea ce priveste frica,acea pendulare intre cele doua unice sentimente iubire si frica,cu toata gama de nuante pe care o pot avea,unica solutie pe care o pot avea acum,este detasarea.Oscilatiile de tot felul vin si trec,nu le neglijez,nici nu le reprim,dar nici nu le iau in serios prea mult,fiindca straduinta de a traii in prezent,exclude comparatia cu ceva ce deja a fost.
    Citeodata nu ma recunosc nici eu in cea ce scriu,cu termeni de tot si absolut,de eu mic si eu mare,de prezenta si manifestare,aceste cuvinte care de fapt exprima un fel de memorie ancestrala vin de undeva dintr o pronfuzimne care depaseste cu mult personajul care sunt aici si acum.
    A existat o oarecare ezitare in aceasta postare,deoarece Dan mi a cerut sa vorbesc mai pe larg despre Loc,si asta si intentionam,dar pe parcurs m am razgindit,considerind ca nu e cazul,deja am exteriorizat prea mult in comentarii la postarea sa cu glasul inimii,si nu am resimtit nici un fel de feed back,deci nu exista rezonanta aici.
    Acum,ca ma justific sau nu,iti multumesc inca odata de vizita,fii bucurie in continuare,atit cit poti.Mie mi ai dat trairi intense nu odata prin blogul tau,iar cind brusc nu am putut accesa blogul,am avut un gol in suflet.Cu bine,constant.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adi, sunt sigura ca tu simti mai "palpabil" decat multi altii bucuria mea de a a fi cat mai aproape de cei dragi sufletului meu, printre care te numeri, desigur, si tu.

    Aceasta a fost si impresia mea: ca scrisul tau, exprimarea ta "sufera" din pricina putinelor sanse pe care cuvintele obisnuite si normele insiruirii lor le ofera cuprinderii/redarii gandurilor si, mai ales, a trairilor tale. Bineinteles ca noi toti "suferim", mai mult sau mai putin, din aceasta cauza: de aceea a si fost nevoie de ARTA, de metafora.

    Am urmarit si eu, cu interes, discutiile despre a gandi (sau nu) cu inima, de pe blogul lui Dan. Si imi pare rau ca tu nu poti savura "duelurile" acelea ale diverselor perspective de abordare a acestei probleme mult controversate in istoria gandirii...Ca resimti disputele ideatice ca ceva dizarmonic. Pentru mine, ca si pentru multi altii, satisfactia cea mare vine tocmai din faptul de fi martor, mai mult sau mai putin tacut, la ivirea cate unei perspective inedite, cate unui unghi de vedere mai putin obisnuit, poate, dar interesant, de a reflecta la o problema anume...Sunt prilejuri minunate de a te trezi din "somnul dogmatic"...

    Si imi pare tare rau, apoi, ca mai mereu sfarsesti prin a regreta faptul ca iti exteriorizezi gandurile, trairile...Ai uitat?! "Ne imbogatim realmente DOAR din ce si cat DARUIM"!...De ce regreti ceea ce impartasesti cu ceilalti?! Tu lasa-ti darul! Bucura-te ca stii si poti darui cate ceva din fiinta ta! De fapt, nici nu avem altceva de daruit...Orice altceva nu ne apartine. Tu stii foarte bine toate lucrurile acestea. Si totusi...

    Ma bucur IMENS cand aud ca prostioarele de pe blogul meu au, totusi, darul de a aduce cuiva un strop de soare in suflet! Stii, acela e doar "maidanul meu cu dragoste" - locul unde adolescenta din mine traieste. Pentru ca atunci cand ar fi fost timpul drept sa traiasca, a avut lucruri mult mai serioase de facut...

    Te imbratisez cu mare drag, laolalta cu toti cei dragi ai tai, si iti daruiesc o portie maaaaaare de senin...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum si Aici, cugetarile isi au loc acum si aici pentru a fi. Voi reveni sa te 'disec'

    RăspundețiȘtergere