“Filozofia nu te scapa de concret,dar te ajuta sa intelegi abstractul”
I
Privesc cum ninge cu flori de cires,adierea fina a vintului poarta florile prin mine si in jurul meu,si imi doream cu siguranta sa nu imi mai doresc nimic.Greul faptelor inca ma apasa,e acel noian de ginduri si amintiri care s au adunat si s au concretizat,devenind piatra la care ma uit mereu.
Daca inteleg un punct de univers inteleg tot universul,si vad chiar dincolo de cea ce numesc univers,un cuvint ca oricare altul.E atita pace pretutindeni inautru si inafara mea,iar piatra gindurilor sta izolata in marea de pace ,pentru ca stiu ca piatra,florile de cires,adierea fina si pacea sunt eu.
Sabia mea de lupta de mult sta agatata la loc de cinste,care cinste?Nu este nici o cinste si nici o onoare sa lupti,decit aceasi piatra de ginduri,pentru ca florile de cires nu lupta cu piatra,nici macar nu se ating.Am devenit intelept prin mine insumi,lupta apartine altcuiva,un personaj care sunt-nu sunt,asa cum existenta este -nu este,si iata cum adierea fina capat un sens,o oscilatie ritmica,o spirala care poarta in sine mai mult decit tot cea ce am considerat sinele.
Trairea in eternitate exclude orice asociere,orice analogie,desi undeva este si se manifesta sinteza,un simbol al tuturor amintirilor,trairilor si experientelor,iar transformare acestul cumul de eu,este lumina din privire si zimbetul din suflet,acestea fiind cele cu care merg mai departe.
Adevarul meu,ca si adevarul tuturor,ca si adevarul din florile de cires,nu e poezie,nici un gind intelept,nici vitejie si curaj in infruntarea iluziilor pe care m am obisnuit sa le consider viata,e acel adevar care azi ma face sa zimbesc iar miine sa ma intristez,care odata ma adus in suferinta,ca apoi sa ma lumineze ,e adevarul din spatele a tot cea ce se vede si nu se vede,e adevarul meu care se impleteste cu adevarul vostru,cu o lacrima de inger si un zimbet de copil,e echivalentul unei secunde de oscilatie si o eternitate de iubire.
Am daruit si am primit adevar mereu,chiar si atunci cind credeam in iluzii,pentru ca eu sunt adevarul,adevarul e insasi viata,iar eu sunt,exist,am fost si voi fii mereu.
Si acum,printre adieri blinde de vint,flori de cires si pietre de ginduri,vin in fata voastra avind in miini tot cea ce sunt si ma daruiesc voua,pentru ca voi sunteti existenta,eu sunt iluzia din florile de cires si adevarul din spatele lor care proiecteaza intregul peisaj,insa fara voi toate astea nu ar putea fii.
Voi ati creeat acest loc pentru mine iar eu il redaruiesc voua,pentru ca am construit si construim eternitatea impreuna,niciodata nu am fost singur pe drumul meu,niciunul dintre noi nu e singur,iar daca totusi simtim singuratate,e acea piatra de ginduri si amintiri care inca ne leaga si pe care,ca intotdeauna, o oferim pamintului din care isi trage seva.
Inteleptul din vechime spune ca nu a adus pacea pe pamint,ci o sabie cu doua taisuri,iar eu pot spune ca am vazut acea sabie,uneori am si folosit o,crezind ca ignoranta si cunoasterea nu pot fii una fara alta,pina cind am realizat ca sabia e de fapt crimpei de viata,iar ignoranta,ca si cunoasterea,sunt aceste flori de cires care patrund si intrepatrund.
Ma intorc mereu la florile din mine si din jur,pentru ca ma fascineaza,imi fura umbra,uneori si lumina,si as vrea sa vi le daruiesc,si asemeni mie,sa le lasati sa va fure umbra si lumina deopotriva,si sa vedeti ca in spatele umbrei sau luminii,si dincolo de flori,voi sunteti.
Sabia cu doua taisuri a cazut de mult,pesemne ca se va ridica si va cadea din nou, urca si coboara pretutindeni unde apare contradictia,asa ca nu va ingrijorati de sabie,mai degraba incercati sa va feriti de sabiile cu un singur tais,care lovesc necrutator intr o singura directie,nelasind loc acelei deschideri care va ajuta sa vedeti.Pusi in fata faptului implinit,ce veti face?Pusi in fata faptului neimplinit,ce veti face?Dar aveti faptul si fapta implinita sau neimplinita alaturi de voi, exprimata in sabia cu doua taisuri care de fapt doar a stat ridicata,nu a cazut si nu va cadea vreodata.Si spun cu tarie ca acea sabie nu a cazut si nu va cadea,pentru ca vazind sabia si stiind ce este,nimeni nu mai are nevoie de sabie.
Am sa va aduc pacea aceste sabii,si daca vreti sa vedeti dincolo de taisuri,priviti minerul ei cel greu,si mai ales,privitii virful care strapunge universul,pentru ca acesat sabie reprezinta expresia suprema a creatiei.Eu,voi,suntem acea sabie,pentru ca am luptat impreuna si ne am bucurat impreuna,undeva dincolo de timp,in locul unde se nasc si mor amintirile.In mintea noastra s au nascut si au murit eroi si mituri,am renascut din propri cenusa,am iubit si urit deopotriva,am construit si darimat cu aceasi abnegatie,am slavit omul de alaturi si l am aruncat in noroi,si toate astea pentru ce?
Pentru acea briza spirala cu flori de cires,impletita in eternitate si dincolo de ginduri,care deseneaza peisaj dupa peisaj,acea minunata pendulare a firii care ne face sa nu fim cineva sau ceva anume,cit sa fim,acea parte inseparabile din noi care construieste realitati dupa realitati,numita simplu,viata.
Acum sunt slavitorul vietii si a tot cea ce reprezinta,iar daca este sa va duc undeva,in viata va duc si in viata am sa ma intorc,pentru ca este singurul loc de unde nu am plecat niciodata.Am sa adun pentru voi toate cite sunt,sa le privim si sa ne minunam de ele,si sa putem trece hotarul acela pe care l am stabilit cindva,hotarul dintre experienta si adevar.
Aici suntem experienta si adevar deopotriva,numai ca am uitat care este unul si care este celalalt,si pentru a ne putea ridica acolo unde ne este locul,putem acum face adevar din experienta si experienta din adevar,si poate ca,in sfirsit,ne privim in ochi si zimbim din inima.
Dincolo de experienta si adevar noi suntem,sau reprezentarea noastra,in esenta acelasi lucru,petru ca nu exista nici o separare intre cea ce este si cea ce este pe cale sa fie,potentialul sau exprimarea lui una sunt,cum toate una sunt.
Alaturi de noi,de mine,se afla complementarul,cea ce intregeste,cea ce leaga,care poate fii finta iubita,cerul senin de la asfintit,zimbetul si lumina din privire,sau pur si simplu,pacea.Exprimarea iubirii poate avea forma sau nu,insa dincolo de exprimare se afla cea mai profunda stare,iubirea care pur si simplu este.Necesitatea de a creea,de a genera,de a particulariza ne a adus in momentul in care dam forma iubirii,insa dincolo de iubire exprimata e tot......iubire.Un ocean de iubire inautru si afara,in care umbrele vremelnice se dizolva,direct proportional cu rabdarea,intelegerea si acceptarea noastra.
Am trait experienta si simt gustul eternitatii,exprimat pe o axa lineara pe care o numim timp,starile succesive par ordonate pe o axa lineara,insa trairea,cumulul de experiente,este plenara si completa.
Eu mereu am fost in centrul meu,si ma invirteam in infintati de manifestari...tot eu.Am cunoscut succesiune energetica intre planuri foarte elevate si foarte limitate cu aceasi sete de cunoastere,de a ma rescoperii si a de a redefinii,si apoi a sterge insasi defintia,si a creea din nou forme diferite cu aceleasi elemente sau alte elemente,in jocul minunat si etern care suntem,sunt.
Am cunoscut si lumi diferite,lumi asemantoare si neasemantoare,constient de aceasi esenta,care acum se numeste iubire,insa la nivelul cel mai simplu este pur si simplu energie.In alt loc al energiei-iubire lipseste caracteristica acestei lumi,simtul separtiei,aici constientizam o revenire la intreg,in alta vibratie intregul se separa,si totusi,si una si alta sunt iluzii.Numai ca pot fii iluzii frumoase traite constient si constructiv,sau ratacire si separare permanenta,respectiv singuratate.Aceasta lume este lumea singuratatii,si multe sabii au cazut si s au ridicat de la oameni singuri pentru oameni singuri.In umbra nestiintei,mai mult sau mai putin acceptata,singuratatea se transforma in frica,frica in orice actiune exterioara de raspuns,iar cind cercul se inchide ramine simtul separatie si gustul amar al infirngerii,neexistind de fapt invingatori.Am separat in separarea noastra si polaritatea,construind cu greu echilibrul,in actiuni aparent absurde si dramatice,in nesfirsita lupta a singuratatii ,iar jocul continua si acum.Sunteti alaturi de mine si in mine,voi cei care ati renuntat la singuratate si la suferinta ca si cale de evolutie.In firul calauzitor al visului nostru etern,ne am intilnit de o parte sau de alta a polaritatii,constineti fiind ca de fapt impreuna suntem armonie si echilibrul,acestea fiind de fapt regulile jocului pe care l am creat,iar toate taberele si grupurile care s au izbit,s au disociat,sunt cele doua parti ale iubirii,cautindu-se una pe celalta prin cealalta.La fel si dusmanul,acea parte din noi aparent potrivnica care intotdeuna arata ce lipseste si ce trebuie facut,dizolvind lenea si indiferenta,dusmanul fiind exprimarea cea mai sincera a noastra,atunci cind inca ratacim in nerecunoastere,in separare si in ignoranta.In punctul de intelegere a unitatii,dusmanul se dizolva,devine inconsistent,pentru ca nu avem nevoie de rigidiatatea actiunilor si faptelor separate,pentru a realiza care parte din noi este dusmanul.Si de fapt dusmanul este necesitatea echilibrului,neutralitatea aflata in spatele centrului vietii in care cele doua complementaritati se impletesc.
Nu am sa continui aceasta carte,insa daruiesc acest inceput,si continuam sa scriem impreuna,marea Carte a VIETII.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu