Corpul nostru cu care ne confundam este biomasina,viu si dinamic in limitele nivelului sau material de existenta,insa fara constienta de sine in afara noastra.Cel care zimbeste,intuieste,intelege,comunica,misca realitatea,este eul nostru prezent in materie,cea ce impregeneaza corpul cu prezenta si constienta,insa nu materia in sine.
Materia isi are nivelul ei de perceptie si constiinta,intr-un mod oarecum programat si automat,insa mult sub nivelul a cea ce putem numi viata.Altfel,am asista permanent la un fel de desene animate,in care mobila,casele,masinile noastre,se misca singure,zimbesc si vorbesc,un dans spiritist permanent care ar bulversa intelegerea noastra.Liantul care impregneaza,misca,schimba si creeaza constient este.....viata,energie,spirit sau in acceptiunea cea mai larga-IUBIRE.
Reactiile fizico chimice percepute in materie sunt consecinte,efecte observabile in linearitate care creaza legatura intre perceptie si senzatie,insa au aceasi caracteristica descoperita in studierea fizicii cuantice,necesitatea observatorului.
Am adus aici o serie de afiramtii fara argumente cu scopul de a bulversa,de a scoate din tipare mintea programata,cea cu memorie si analiza,focalizata si risipita,cea cu care ne jucam de a creatia.
In minte functioneaza intotdeauna asa sau asa,mai putin asa si asa,la nivelul larg insa,asa si asa cu asa sau invers se coiniciliaza,insa biomasina cu biocomputer nu este creata pentru paradoxuri coinciliate,cit pentru un anumnit nivel de perceptie,nivel care si el este supus legii transformarii,cea ce numim evolutie.
Insa totul este complet si complementar,nu poti sa iei ceva fara sa pui ceva,pentru a modifica perceptia,nivelul de constienta,trebuie sa lasi ceva in loc iar cea ce ramine la nivelul depasit,este INTELEGEREA.
Limitele perceptiei materiale sunt binecunoscute,o anumita gama de vibratii senzoriale destul de limitate dealtfel,plasate pe niste coordonate empirice numite spatiu timp,avind ca scop transpunerea in forme a unei prezente subiective vazute de jos in sus,respectiv lumea gindurilor si senzatiilor.
Aceasta lume suntem noi,fara granite si tipare,neconditionata si nedirectionata anume,dovada fiind dinamica ei,lipsa de control din partea biomasinilor in ginduri si sentimente.
De ce acest aspect?Pentru ca majoritatea se confunda cu acest minunat costum de scafandru la propriu,practic suntem scufundati aici,iar solutia ar fii sa invatam sa respiram sub apa si sa ne putem lipsi de costum,folosindu-l doar din respect pentru cei care cred in el.Costumul in sine are valoare de moment,viata e scurta,insa prezenta noastra este eterna si imuabila,dupa atitea costume schimbate incepem sa realizam macar faptul ca suntem niste scafandrii pe aici.
Acest lucru nu este o necesitate,cei care se bucura de plimbarea prin costumul cu 5 senzori aferenti datatori de senzatii inedite,poate nu au avut ocazia sa experimenteze la maxim calitatile costumului.Este un instrument minunat de perceptie si senzatie,insa si asa,de ce il folosim si ne bucuram de el si prin el,si in acelasi timp ne batem joc de el?Lasati costumul sa evolueze.Nu are nici o vina, faptul ca noi nu facem cu adevarat parte din el nu il face mai putin perfect si minunat,chiar asa limitat cum este el.
O caracteristica mostenita pe coordonatele lineare este instinctul,directia primordiala a corpului- costum este de a se conserva si de a functiona la parametrii maximi,insa cu voiosie inconstineta,avind simtul eternitatii adinc inradacinat in ei insisi,purtatorii ignora acest lucru si pur si simplu,isi bat joc de el.
Prin alimentatie,prin ginduri distructive,prin sex gresit inteles si necontrolat,ruinam prematur acest instrument de prezenta care face parte din evolutia acestui plan.Macar din respect fata de planul in care ne aflam se cere un respect fata de aceste corpuri,pentru ca si ele e vii,ca tot cea ce viu ne inconjoara,viata care este in Sursa si Liant,insa reflectia nefiind mai putin importanta.
Opusul a cea ce aminteam mai sus,cea ce intotdeuna lasi in urma intru completare,respectiv intelegere,este ingnoranta,pornind de la faptul ca daca putem merge inainte limitati fiind,daca putem accepta conditiile impuse si regulile stabilite de altii,evoluam la fel ca si cei care cauta si schimba permanent ceva,creatori la propriu in propria sfera de existenta.Se poate si asa,numai ca aceasta este calea cea mai ocolita,calea cu mii de costume.
De fapt nimeni in univers nu cere ceva anume,insa vedem si noi cum purtatorii de corp,in profunzimea lor,sunt nemultumiti.Vor schimbare cu orice pret,chiar si catastrofala sa fie,insa schimbare.Iar schimbarea nu vine fara efort,fie el si distructiv.Efortul este forma de energie focalizata necesara pentru ca o anumita stare sa capete forma,insa ingoranata creaza forme fara sa accepte si responsabiltatea consecintelor.
Cind vedem cit entuziasm si frenezie este investita in a fii bolnavi,neputinciosi,iresponsabili,intr-un cuvint nefericiti,ne vine sa afirmam si sa aplicam renumita expresie a renumitului OM:Opriti planeta,vreau sa cobor.
Insa atunci cind ne-am urcat era altfel,in stare de cimp totul este posibil iar cea ce acum pare dur si cap izibit de perete,parea pueril si facil,zeii vor sa schimbe lumea,insa poate lumea nu vrea sa se schimbe,se schimba ea,insa in ritmul ei.
Numai ca in acest joc nu este prezenta numai conventia numita lume,ci intregul univers,care se misca super dinamic,cu sau fara noi.De fapt fara noi nu se poate,suntem si suntem,insa daca refuzam sa ne miscam in ritmul firesc,natural,ne misca consecintele,nimeni nu sta si maninca prana degeaba,decit aparent si pe perioade cadru limitate.
Cei care au ales perioada schimbarilor ca punct de traire a gajbelii si ciupelii,bazat pe anumite experiente din trecut care au tinut probabil atunci,sunt pusi in situatia de a accepta si consecintele.Acel nivel de intelegere care te obliga sa pui ceva in loc,te obliga deasemenea si sa renunti la ceva.Si nu neaparat obligatie,ca si cind existenta ar avea preferinte si necesitati,cit acceptarea armoniei universale ca unic sens de evolutie constienta.
In inconstienta poti sa negi orice,chiar si propria apartenenta la TOT,poti avea orice impresii si senzatii iti doresti,poti chiar si sa negi ca ai vreo valoare sau sens,insa vine un moment in care esenta noastra epuizeaza acest joc,si itit cere pur si simplu sa renunti,si daca poti,sa si reconstruiesti ce ai proiectat gresit,gresit din punctul de vedere al propriei evaluari.Daca iti este peste masura sa repari ceva,repara existenta,insa aceasta presupune asumarea responsabilitati,acel simplu:am gresit,imi pare rau,imi cer iertare,Imi insemnind de fapt totul.
Acest mic rechizitoriu il priveste in egala masura si pe cel care scrie aceste rinduri,perioadele de orbire fiind proprii tuturor,inca nu sa inventat starea de sfint perfect,tocmai anumite aspecte imperfecte ne aduna pe toti in acest plan.Daca inca traim cu impresia ca personajele perfecte din povesti perfecte au tangenta cu realitatea acestei lumi,am gresit adresa in momenul in care ne-am incarnat.Povestile perfecte isi au locul in cauzalitate si dincolo de ea,si chiar si aici exista necesitatea experimentarii lor pentru a devenii cea ce sunt,insa in momentul experimentarii ele devin perfectibile ,si jocul continua.
Finalitatea,capul si coada,este cea mai mare iluzie senzoriala la care asistam zimbitori,pentru ca daca un singur element s-ar sfirsi,totul poate avea sfirsit,cea ce este cea mai mare negatie,a nega dinamica universala.Specificata foarte simplu de Isus:Cel ce huleste tatal sau fiul,i se va ierta,insa cel ce huleste sfintul duh,nu i se iarta nici in cer, nici pe pamint.Cu alte cuvinte,faceti ce vreti cu mintea voastra si cu voi insiva,insa nu negati existenta in Sine.De fapt,este chiar imposibil sa negi existenta,te poti amagi si sugestiona ca este o reactie chimica complexa care creeaza anumiti stimul electrici intr un cimp electromagnetic numit bio,insa aceasta nu explica necesitatea zimbetului sau legii atractiei.
Existenta,Iubire,Spirit,Divintate nu cere nimic,insa nici nu da nimic,cum ar putea sa isi dea ceva in propriul Sine,si cum s-ar putea sfirsi ceva din cea ce reprezinta,in cadrul unui singur TOT?De accea spunem ca totul este,si ca Eu sunt,reprezinta baza si esenta a tot cea ce poate fii manifestat,imaginat,concretizat,sau schimbat,in acelasi cadru imuabil iar fizicianul destept din asta lume spune ca nimic nu se pierde.Cresterea in vibratie,in constienta si prezenta,in responsabiliate chiar,schimbarea nivelului de perceptie,nu presupune a lua si a da in cadrul Totului,marea iluzie senzoriala,cit a accepta sau a nega,si in triada la nivelul cel mai armonic,a observa si a zimbii.Nu zimbetul ala de circumstanta,care seaman a rinjet si face parte din hubloul de la costumul de scafandru,cit acel zimbet cu totul,din crestet pina in talpi si pe o raza cit cuprinde perceptia de jur imprejur,si mult peste toate astea.Zimbiti,miine va fii.
foarte interesant
RăspundețiȘtergere