luni, 5 aprilie 2010

Un simplu joc

Pesemne ca e un joc in care regulile se schimba mereu,fiindca multe si marunte sunt caile Domnului.Acuma,ca eu sunt Domnul,si supraconstientul meu face regulile,mai intrezaresc si eu ceva din felul cum pluseaza marele jucator,dar am invatat o lectie,jocul este mult mai mare decit pot cuprinde eu in in infinita mi autolimitare,la fel ca si in infinita nelimitare.Observ jocul la fel ca in copilarie si deja am iertat si inteles toti jucatorii,fiindca observ cit de singur este fiecare la masa lui de joc,mai degraba un joc on line,decit jogging prin parc impreuna.
Si totusi,e o bucurie,e o incintare,o fascinatie, atit in joc,cit si in reguli si in jucatori,fiindca jocul,asa cum am spus deja,se tot schimba cu reguli cu tot si de fapt in afara de esenta jocului,care este totul,nimic nu e static in jocul asta.
Fiecare zice ce vrea,crede ce vrea,face ce vrea,insa construieste reguli,concepte si pareri mereu,dupa carere le schimba a doua zii,se intoare din nou cu drag la ele,si astfel asist mereu la separatii peste separatii,care fac parte din regulile jocului.
De ce se simt jucatorii atit de separati,ei stiu mai bine,eu incerc sa vad jocul cit mai in ansamblu si nu este nici o separare aici,decit o frica de recunoastere si multa prostie invelita in si mai multa gindire de tot felul,toti stiu de toate,dar daca le schimbi un pic regulile pierd jocul,sau unii mai norocosi schimba ce ce stiu,uneori cu cea ce nu stiu.
Am avut si am bucuria sa vad multe tipuri de jucatori,in blogareala,carti,filme,stiri si viata de zi cu zi,chiar si unii invizibili care ma bizie mereu(scuze prieteni,dar ma joc si eu ca toata lumea),de la cea mai rigida structura mentala axata pe simturi si...simturi,psihologie fina sau grosolana,spiritualitate debordanta sau asezata si la locul ei,misticisme si dogme multe alaturi de pragmatism si realism de a dreptul crunt,toate astea ca un joc,fiindca de fapt....jucam la noi acasa.
De ce ma exprim tot timpul filozofic si in parabole care nu implica nimic si pe nimeni?Fiindca m ma saturat de toate insinuarile,trimiterile,luarile de pozitie,desteptaciunile sau umilintele care implica ceva,fiindca v am spus,jucam acasa si de fapt nu e nimic aici,nimic serios,nimic important,nimic de nerezolvat,decit jocuri in jocuri,in jocuri,in jocuri.
Astfel am devenit si arbitru, si jucator, si observator concomitent mirat pina unde poate sa mearga jocul,covins fiind ca atunci cind renutam la acest joc,de buna seama ca incepem altul,poate mai maret,cu reguli mai ample,cu jucat in echipe mari si bune,cu mai putine rigiditati si mai multe libertati.
Pot sa va asigur ca in acest joc nimeni nu va vrea raul,pentru ca asa ca mine sunteti si observatori si arbitrii,iar daca jucatorul poate suferii,ceilati doi cu siguranta ca nu,si de aceea nu va ingrijorati de cum se va termina jocul,mai degraba amintiti va cum a inceput.Vedeti,jocul noi toti prezenti aici pe tabla l am creat,sau daca nu l am creat cel putin l am acceptat,sau daca nu rezonati cu niciuna din cele doua idei sunteti chibiti si faceti parte din alt joc,sau sunteti cei carora le place sa strice jocuri,dar oricum ar fii,toti suntem implicati in bucuria jocului,si cred ca stiti de fapt cum ii spune acestui joc.
Acum,ca si sfat pentru jucatorii mai avansati(cea ce nu insemna ca sunt si mai buni jucatori),acest joc permite reguli proprii si teritorii proprii,creati le si bucurati va de ele,si mai ales,nu trisati uitindu va peste umar la tabla vecinului,nu e nimic acolo decit alte reguli,si voi insiva sub forma unui alt jucator.Bucurati va de acest joc si fiti convinsi ca daca nu il jucam pe asta,jucam altul fiindca nu exista nici un moment in care sa nu ne jucam.

7 comentarii:

  1. Da, viaţa poate fi considerată un joc desfăşurat în cele mai diverse moduri.
    Am totuşi o observaţie: sunt şi jocuri "periculoase", chit că în esenţă totul pare să fie favorbil creşterii noastre. Acestea de care spun sunt împinse la limita suportabilităţii, poate chiar dincolo de ea. Se transformă în nefericite experimente, al căror efect e foarte greu de contrabalansat. După un astfel de joc trudeşti din greu să repari ceea ce s-a stricat. Uneori nu-ţi ajunge o viaţă întreagă pentru asta. Deşi admit că învăţarea prin sistemul euristic presupune să ai şi eşecuri până ajungi la soluţia corectă!
    Parcă aş fi o jucărie, un fel de material didactic în mâna unui copil şi recunosc că sunt momente când îmi displace să mă tot desfac în bucăţi până acesta "se prinde" de regula cu care trebuie să mă reasambleze, ca să funcţionez optim. Chestia asta te oboseşte la un moment dat.
    Poate că se apropie momentul să "ies la pensie" din acest sistem.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. In loc sa te desfaci in bucati,incearca sa te stringi la un loc.Esti jucarie,dar esti si jocul:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Într-un fel ai dreptate, doar că jocurile diferă. Eu îndeplinesc rolul de jucărie în scop didactic. Iar joaca mea presupune răbdare şi iubirea de a suporta toate manevrele respective, până ce jucătorul înţelege mecanismul jocului său personal.
    Memoria mea îmi spune clar că am mai trecut odată prin asta. Atunci eram şi eu printre jucători, iar miza se adresa spiritul meu. Apoi am ales să mă mai joc odată, de aceasta de dragul altora. M-am oferit să fiu "jucăria" pe seama căreia altcineva trebuia să-şi facă ucenicia. Cu voia Lui, desigur!
    De aceea zic că uneori obosesc, fiindcă e atât de aproape să priceapă ceea ce trebuie şi tot nu reuşeşte. Câteodată îmi vine să-i suflu răspunsurile, dar e singurul joc în care n-ai voie să trişezi!
    Aşa că...

    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. cam asta se intimpla si totusi,bucura te.

    RăspundețiȘtergere
  5. Te joci pana cand nu mai esti fascinat de acel joc, apoi incepi altul, tot asa, umor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mintea ne da argumente pentru orice.

    Poti sa consideri lucrul acesta un ghinion sau din contra, o binefacere, asa ca, volens-nolens, toata lumea are dreptate sa faca ceea ce considera important si ii face placere.

    De ce zic asta?
    Pentru ca nu reusim sa raspundem la intrebarile:

    La ce ne raportam?
    Cu ce masura masuram?
    Si mai ales,
    Cui dinafara omului ii pasa?

    RăspundețiȘtergere
  7. Sper ca nu te-am suparat. Sper! Uneori bat campii.

    RăspundețiȘtergere