joi, 6 ianuarie 2011

Aparente si impresii


Toti am facut scoala la vremea noastra,buna rea,cu intreaga adaptare la sistem corespunzatoare vremii respective.Ma uit la fiul meu cit de greu se urneste catre scoala in fiecare dimineata si simt compasiune pe de o parte,pe de alta parte este experienta care il formeaza indiferent de impresia limitata pe care o are despre scoala.Accentul pe a memora si pe concurenta este caracteristic,toti am trecut prin acest nivel chiar daca pe multi nu ne a afectat,cel putin partea cu concurenta,nu am invata de dragul notelor si aprecierilor.
Acuma de invatat invatam mereu,sau ne aducem aminte,nu exista limite in a stii si a face,cu permanente reactualizari a esentei a cea ce deja am invatat si experimentat. Eu consider ca partea cea mai importanta a invatarii este legata de relationare si comunicare,este partea care creeaza legaturi si fructifica nivelul de perceptie al fiecaruia.In cadrul comunicarii cea mai importanta parte este autocomunicarea,felul in care punem intrebari si nivelul de perceptie pe unde ne aflam in momentul in care,in fine,aflam ceva.
Realitatea strict senzoriala,ce poate fii vazuta si auzita,este un efect al nivelului psihologic si mental mediu de perceptie,o suma medie a toti celor care functie de convingeri si asteptari isi creaza un anumit tip de realitate,sau a cea ce sunt dispusi sa accepte ca fiind real.
Insa cu totul altfel stau lucrurile privite prin prisma individuala,si ma refer la cei care se desprind de turme de orice fel,intervine o orecare detasare fata de viziunea generala,de multe ori superficiala dealtfel si dominata de interese.
Astfel,fiecare in parte intelege mult mai bine cea ce este decit grupul,orice fel de grup,avind acces prin observarea efectelor directe,la propria cauzalitate.
Tot mai des apare intrebarea,care este rolul si rostul meu in toate astea,de ce observ anumite lucruri si ce am de extras de aici,dar asta privit numai prin prisma individuala,daca este vorba de o viziune colectiva si perceptia este la fel,amestecata.
Acum avem,in afara de marea masa a observatorilor dusi de val,cei care apreciaza realitatea cu totul subiectiv,mai multe tipuri de grupuri sau indivizi care inteleg partial sau pe larg complexitatea felului in care se creaza chiar si lumea fizica.
Ma refer la cei care au o anumita dinamica mentala si la cei care accepta latura spirituala,respectiv intelectuali si spirituali,cu combinatile de rigoare intre ei,acestia fiind numiti la modul generic,fiinta neputind fii incadrata in sabloane si tipare decit atunci cind folosim anumite cadre de intelegere,iar etichetarea si atributele fiind sabloane ale momentului.
Acesti oameni dispusi sa inteleaga au datoria de a limpezi si de a construi cadre de intelegere si pentru cei mai putin pregatiti la acest nivel,intr un proces de invatare permanenta,insa implicati in stufosenii mentale,,ritualuri si dogme,fie ele si intelectuale,interese individuale sau de grup,ne aflam in fata unui haos de convingeri si interpretari,similare modului superficial si dual de interpretare al vietii de zi cu zi,insa plasate la un alt nivel de perceptie.
Asistam la lupte de idei si convingeri,chiar la o lupta in cadrul unui cerc deja conturat de idei si convingeri,dualismul fiind pe de o parte reflectarea starii psihologice colective nu tocmai echilibrate,pe de alta parte fiind o reflexie a acelui "dezbina si stapineste"
Am scos in evidenta mai mereu,sensul este unitatea,sinteza,acceptarea si intelegerea,si nu este necesar sa facem compromisuri in a accepta manifestarile unor grupuri sau indivizi,insa in fara de cazul in care actiune lor este vadit bazata pe un interes oreacare,putem intelege mecanismul care ii determina sa actioneze intr un anume fel,chiar daca acest mecanism poate fii o simpla defulare,o reactie de raspuns la rigida si limitata viziune materialista,cu vestitul ori ori,alba neagra.
Ma intreb,daca paradoxurile pot fii coinciliate,noi de ce nu ne putem coincilia?De ce nu putem avea acces mai degraba la punctele care ne leaga si sa pornim de acolo dezvoltartea diferentelor si comparatilor?Suntem oare chiar atit de singuri fiecare incit nu putem crea o legatura intre noi dincolo de minte,de la suflet la suflet?
Eu m-am convins de asta,am prieteni,unii cunoscuti chiar aici pe bloguri,cu care la nivel de perceptie si convingere sunt diferit,citeodata chiar in opozitie,dar ii simt atit de aproape,iar cind infloreste zimbetul senin dintre noi,de dincolo de aparente,toate interpretarile false dispar si ramine cea ce ne leaga dintotdeuna.
Acesta este un paradox coinciliat pe care l-am adoptat,nu mai stiu de unde,respectiv:Suntem diferiti,cu totii una suntem.
Diferiti ca perceptie si nivel de intelegere,diferiti si la nivel de cea ce facem fiecare,diferiti ca forma,virsta,greutate,comportament,insa Unul ca esenta,ca fiinta,ca scinteie care leaga totul cu tot,in spatele tuturor filtrelor prin care privim lumea si universul.O singura fiinta planetara si universala exprimata diferit in infintatea diversitatii,o fiinta pe cale de a se coincilia in ea insasi,in unitate si armonie.
Suna a idealism si contrazice evidenta,insa evidenta este creata pentru contrast,daca se estompeaza contrastul,apare echilibrul si unitatea,acesta fiind verbul cel mai util in acest acum,echilibru si armonie la toate nivelele.

Un comentariu:

  1. mi-e drag sa citesc ce scrii. Zambesc. Iti trimit salutari calduroase tie si alor tai.

    RăspundețiȘtergere