Ma straduiesc de mult timp,sa inteleg cum putem creea o nou deschidere,un alt fel de cunoastere,fara a determina o noua dogma,o noua traditie,o noua structura mentala,cu noi concepte,intr o conjuctura noua,mai mult sau mai putin elevata.
Acest aspect,alaturi de multe alte aspecte care fac parte din viata,asa zis cotidiana(desi nimic nu este intimplator,iar cotidianul este la fel de semnificativ ca orice altceva)ma pune in postura de a filtra permanent informatie,cit imi e necesar si cit nu din cea ce reflectez eu insumi si cea ce preiau din informatia colectiva.Vazind aseara putin din filmul lossfidante,primul semn care mi-a atras atentia,a fost accea deosebire dintre mintea superficiala si mintea profunda, intuitiva si am incercat sa fac diferenta intre felul cum percepe Eckart Tolle si cum percep eu existenta.
Teoretic,eu si multi altii,stam bine.Deja avem o filozofie de viata mai mult sau mai putin completa,avem intuitii,putem contempla situatii si imagini,insa lipseste ceva,si anume:cit sint Eu in toate astea?Iar ca sa realizam prezenta lui Eu,trebuie mai intii sa stim cine suntem,cum suntem,de ce suntem,unde suntem,intrebari care sincer va spun,imi par abisale,fiindca in acest aspect intervine acea minte superficiala,si te proiecteaza cine esti in functie de cine ai fost sau ce posibilitati sticte ai de a fii mai departe.
Daca mai intervin si intuitiile mult anterioare(evit sa folosesc reincarnarea,pentru a nu deranja pe stie el cine:)),suntem o supa cu detoate,dar tot nu avem raspunsul concret,cine suntem cu adevarat?Primul element esential si cert este faptul ca suntem parte din existenta,parte din tot,cu atribute asemantoare totului,actionind in aceasi maniera si in aceleasi legi,dar cu efecte,cu consecinte diferite,dovada fiind faptele noastre si lumea in care traim,Iar drumul spre intelepciune de asta tine,suprapunerea acelui miez ideatic si teoretic cu faptele,pentru ca ginditorii si filozofii nu au creat nimic concret,decit alte sisteme de gindire,probabil noi deschideri,insa marii artisti si compozitori,zic eu,au creeat cu mult mai mult,mai mult in sensul de mai bine.
Este o provocare pentru om in general si pentru intreaga existenta,raspunsul la cine sunt,pentru ca intreaga existenta si fiecare mica parte din ea,sau mare,universala afirma cu tarie,Eu Sunt,fiecare manifestare de la atom la universuri avind atribute si caracteristici proprii,de Eu.Si totusi,numai omul isi permite sa se separe de Eul universal,de natura si existenta,de cauzalitate si rezonanta,considerindu-se ceva independent si de sine statator,mai ales acum cind ne confundam de atributele acceptate si create,existente deja in subconstientul colectiv.
Daca dezbracam omul de toate autoatributele,precum si cea ce a fost atribuit de ceilalti din jur,tot la Eu sunt ne intoarcem.Poti fii oricum si orice,poti avea cele mai diverse activitati,poti fii pentru sau impotriva,poti crede sau nu,insa faptul ca ESti,ca existi,este cel esential,de la acest fapt plecam si la el ne intoarcem.
Supraeul,respectiv divinitatea,din Neale Donald Walsch,ii repeta mereu si mereu acelasi lucru,crearea si recrearea si decrearea lui CINE SUNT CU ADEVARAT.Si atunci reflectez ca nu suntem ceva sau cineva anume,suntem parte din existenta care actioneaza in intelegere si recunoastere a lui cine sunt,in functie de necesitate,insa la un nivel universalizat,aceasta recunoastere si creatie,a lui cine sunt prin fapte,nu este o necesitate.Tocmai de aceea unii oameni nu simt necesitatea de a evolua,nimeni nu si a asumat nici un fel de obligatii fata de evolutie,iar cei caree stiu incearca sa le spuna celor care nu stiu,macar faptul ca exista o anumita dinamica cu care trebuie sa ne aliniem,daca nu suntem depastiti de situatii si evenimete fara sa intelegem nimic din asta.
Din acest punct de vedere,buni si rai,mici si marii deopotriva,fac parte din acelasi tot,nimeni nu ii poate include sau exclude din cea ce sunt,numai ca ne uitam mereu la fapte,la cea ce se intimpla in jur,bineinteles ca multe nu ne plac,si ne straduim sa ne schimbam intelegerea si capacitatea de a schimba astfel ca aceste consecinte sa se transforme intr un sens constructiv.
De curind am citit ca acelei parti din noi neutre si impersonale,observatorului,putin ii pasa de alegerile noastre atita timp cit nu stam pe loc si experimentam permanent altceva.Spiritul nostru este doar iubire,lumina,si ne iubeste atit de mult incit indiferent ca alegem suferinta sau cunoasterea,bucuria,el ne vede ideatic devenind si prin una si prin alta,asa cum si noi la omul pe care il iubim cu tot sufletul nostru,nu ii mai percepem defectele,sau daca le percepem,le acceptam si mergem mai departe ca si cind ar fii ale noastre.Asa cum am postat anterior,scopurile ne sunt diferite,sensul insa este acelasi pentru toti,facem parte din existenta vrem nu vrem si mergem inainte cu cea ce putem si cea ce avem.Diferenta seminficativa sta in alegerea individuala,bucurie sau suferinta,minte superficiala sau minte profunda,fapte constructive sau distructive,si desi pare dualista alegerea,sa nu uitam ca la mijloc este Eul,si ca oricare din aceste alegeri cuprinde ceva si din cealalta,altfel nu exista echilibru,iar una din legile naturale cele mai complete este autoechilibrarea vietii.
De aceea apar drame care misca lucruri,dar apar si realizari,prilejuri de bucurie si satisfactie care la fel misca lucruri,numai ca si unele si altel,fata de Eul etern din care suntem parte,au o caracteristica usor observabila,vin si trec,in timp ce Eu ramine etern acelasi.
Draga Ady,
Iata ce spuneam cu vreo trei saptamani in urma:
"Dupa cateva luni de blogareala am inceput sa ma intreb daca internetul reprezinta o cale corecta si eficienta pentru devenire sau este o fundatura. Iar daca totusi este o fundatura..... atunci poate ca ar fi mai bine sa abandonez..... Cel mai simplu ar fi sa las blogurile sa moara...."
Deocamdata nu abandonez. Uite, mai intalnesc inca pe internet informatii proaspete, apar oameni noi... idei interesante...
Inca informatiile, cel putin in ceea ce ma priveste, continua sa se aseze si sa se restructureze.
Desigur ca doar in tacere devenim, dar pentru aceasta trebuie sa fim foarte determinati si de ce nu, mai pregatiti s-o facem.
Este o risipa de energie si inca mare intr-adevar, dar inca nu stim daca nu cumva este necesara... altora. Mie personal, dialogul cu tine mi-a facut bine si m-a stimulat... de la tine am mai invatat unele lucruri. Chiar m-am mirat la un moment dat ca nu ai continuat postarile, desi comentariile tale sunt oricand gata sa devina postari. Chiar ai putea s-o faci... Sa le aduni, sa le dai directie si sa le postezi. Pe mine m-a bucurat sa aflu ca trec oameni din cand in cand pe-aici, chiar daca nu lasa urme. Sunt prieteni de-ai mei care doar citesc si este ca si cum as lasa usa mintii mele deschisa si cheile de la casa de bani pe masa, la vedere, in sufragerie. Face bine la prietenia cu persoanele pe care nu le mai poti frecventa si cu care la telefon ajungi la un formalism reprobabil.
Parerea mea, subiectiva ce-i drept, este sa nu abandonezi...
Sincer!
15 august 2009 21:01
Tocmai asta este,usa deschisa si cheile pe masa,cred ca nu e prea sanatos,fiindca netul este usor de urmarit si controlat mai ales ca tot cea ce gindim si transpunem in cuvinte,o facem pe fata.Cea ce am postat pina acum este mai mult un fel de jurnal impartasit,cu directii generale,iar informatia prea deschisa poate deranjeaza pe adeptii limitelor de tot felul,si mai ales pe cei care se folosesc de asta pentru a controla.Nu vreau sa dezvolt mai departe antagonismele de tot felul,pentru ca simt ca nu asta este sensul,transformarea in care suntem implicati este mult mai subtila si nu tine de forme,cuvinte sau idei,chiar si foarte elevate,cit de apropierea de noi insine,si mai ales fata de acea parte din noi care aparent doarme,insa de fapt este o liniste dinamica,care pregateste si lanseaza totul,chiar totul.Iar in lumea formei,pentru a crea si a dinamiza stari mereu mai constructive,avem nevoie de control la nivel de gindire,mai ales cea dualista,si renuntarea la memorie,care vorba aia,a fost.Din acest punct de vedere blogurile sunt tot un joc al mintii,poate cu nevoia sincera de a impartasii,dar si cu un scop ascuns de a demonstra cit de destepti suntem,si de aici iesirea din anonimat.Si nu de desteptaciune avem avem acum nevoie,cit de iubire,de intelegere si acceptare.Eu oricum iti multumesc pentru sfat si prietenie sincera,si am sa ramin in direct un timp,mai comentind,mai cochetind,si sa vedem ce am mai ales sa se intimple.Daca nu te superi, comentariile noastre am sa le postez si pe blogul meu,sa vedem si alte pareri.Curaj si intelepciune.
16 august 2009 10:49