Ma straduiesc de mult timp,sa inteleg cum putem creea o nou deschidere,un alt fel de cunoastere,fara a determina o noua dogma,o noua traditie,o noua structura mentala,cu noi concepte,intr o conjuctura noua,mai mult sau mai putin elevata.
Acest aspect,alaturi de multe alte aspecte care fac parte din viata,asa zis cotidiana(desi nimic nu este intimplator,iar cotidianul este la fel de semnificativ ca orice altceva)ma pune in postura de a filtra permanent informatie,cit imi e necesar si cit nu din cea ce reflectez eu insumi si cea ce preiau din informatia colectiva.Vazind aseara putin din filmul lossfidante,primul semn care mi-a atras atentia,a fost accea deosebire dintre mintea superficiala si mintea profunda, intuitiva si am incercat sa fac diferenta intre felul cum percepe Eckart Tolle si cum percep eu existenta.
Teoretic,eu si multi altii,stam bine.Deja avem o filozofie de viata mai mult sau mai putin completa,avem intuitii,putem contempla situatii si imagini,insa lipseste ceva,si anume:cit sint Eu in toate astea?Iar ca sa realizam prezenta lui Eu,trebuie mai intii sa stim cine suntem,cum suntem,de ce suntem,unde suntem,intrebari care sincer va spun,imi par abisale,fiindca in acest aspect intervine acea minte superficiala,si te proiecteaza cine esti in functie de cine ai fost sau ce posibilitati sticte ai de a fii mai departe.
Daca mai intervin si intuitiile mult anterioare(evit sa folosesc reincarnarea,pentru a nu deranja pe stie el cine:)),suntem o supa cu detoate,dar tot nu avem raspunsul concret,cine suntem cu adevarat?Primul element esential si cert este faptul ca suntem parte din existenta,parte din tot,cu atribute asemantoare totului,actionind in aceasi maniera si in aceleasi legi,dar cu efecte,cu consecinte diferite,dovada fiind faptele noastre si lumea in care traim,Iar drumul spre intelepciune de asta tine,suprapunerea acelui miez ideatic si teoretic cu faptele,pentru ca ginditorii si filozofii nu au creat nimic concret,decit alte sisteme de gindire,probabil noi deschideri,insa marii artisti si compozitori,zic eu,au creeat cu mult mai mult,mai mult in sensul de mai bine.
Este o provocare pentru om in general si pentru intreaga existenta,raspunsul la cine sunt,pentru ca intreaga existenta si fiecare mica parte din ea,sau mare,universala afirma cu tarie,Eu Sunt,fiecare manifestare de la atom la universuri avind atribute si caracteristici proprii,de Eu.Si totusi,numai omul isi permite sa se separe de Eul universal,de natura si existenta,de cauzalitate si rezonanta,considerindu-se ceva independent si de sine statator,mai ales acum cind ne confundam de atributele acceptate si create,existente deja in subconstientul colectiv.
Daca dezbracam omul de toate autoatributele,precum si cea ce a fost atribuit de ceilalti din jur,tot la Eu sunt ne intoarcem.Poti fii oricum si orice,poti avea cele mai diverse activitati,poti fii pentru sau impotriva,poti crede sau nu,insa faptul ca ESti,ca existi,este cel esential,de la acest fapt plecam si la el ne intoarcem.
Supraeul,respectiv divinitatea,din Neale Donald Walsch,ii repeta mereu si mereu acelasi lucru,crearea si recrearea si decrearea lui CINE SUNT CU ADEVARAT.Si atunci reflectez ca nu suntem ceva sau cineva anume,suntem parte din existenta care actioneaza in intelegere si recunoastere a lui cine sunt,in functie de necesitate,insa la un nivel universalizat,aceasta recunoastere si creatie,a lui cine sunt prin fapte,nu este o necesitate.Tocmai de aceea unii oameni nu simt necesitatea de a evolua,nimeni nu si a asumat nici un fel de obligatii fata de evolutie,iar cei caree stiu incearca sa le spuna celor care nu stiu,macar faptul ca exista o anumita dinamica cu care trebuie sa ne aliniem,daca nu suntem depastiti de situatii si evenimete fara sa intelegem nimic din asta.
Din acest punct de vedere,buni si rai,mici si marii deopotriva,fac parte din acelasi tot,nimeni nu ii poate include sau exclude din cea ce sunt,numai ca ne uitam mereu la fapte,la cea ce se intimpla in jur,bineinteles ca multe nu ne plac,si ne straduim sa ne schimbam intelegerea si capacitatea de a schimba astfel ca aceste consecinte sa se transforme intr un sens constructiv.
De curind am citit ca acelei parti din noi neutre si impersonale,observatorului,putin ii pasa de alegerile noastre atita timp cit nu stam pe loc si experimentam permanent altceva.Spiritul nostru este doar iubire,lumina,si ne iubeste atit de mult incit indiferent ca alegem suferinta sau cunoasterea,bucuria,el ne vede ideatic devenind si prin una si prin alta,asa cum si noi la omul pe care il iubim cu tot sufletul nostru,nu ii mai percepem defectele,sau daca le percepem,le acceptam si mergem mai departe ca si cind ar fii ale noastre.Asa cum am postat anterior,scopurile ne sunt diferite,sensul insa este acelasi pentru toti,facem parte din existenta vrem nu vrem si mergem inainte cu cea ce putem si cea ce avem.Diferenta seminficativa sta in alegerea individuala,bucurie sau suferinta,minte superficiala sau minte profunda,fapte constructive sau distructive,si desi pare dualista alegerea,sa nu uitam ca la mijloc este Eul,si ca oricare din aceste alegeri cuprinde ceva si din cealalta,altfel nu exista echilibru,iar una din legile naturale cele mai complete este autoechilibrarea vietii.
De aceea apar drame care misca lucruri,dar apar si realizari,prilejuri de bucurie si satisfactie care la fel misca lucruri,numai ca si unele si altel,fata de Eul etern din care suntem parte,au o caracteristica usor observabila,vin si trec,in timp ce Eu ramine etern acelasi.